Ma tot uit peste blogul meu (tinand in minte si bloguri-le prietenilor mei pentru ca nu pot sa nu compar...) si mi se pare ca e tare incalcit... si englo-roman. Ceea ce, cu umilinta recunosc, imi reflecta tare bine personalitatea. Nu am scris de peste 6 luni. In sase luni se pot intampla multe. Poate sa dea o masina peste tine si sa stai in coma, sa te trezesti sa iesi din spital, sa te impiedici in fata spitalului si sa iti rupi piciorul. Poti sa fii in luna a 6-a. Evident asta se aplica doar fetelor. Poti sa iti schimbi slujba. Poti sa fii intr-o alta tara. Posibilitatile sunt nelimitate. Dar cele 6 luni ale mele sunt mai terne decat fanteziile de sus. Am renovat casa. Am fost intr-un fel de "While you were out" (emisiune de pe Travel and Living la care ma uit obsesiv) timp de 6 luni. Si in timp ce eu "lipseam", s-au intamplat multe lucruri la care eu nu am participat pentru ca eram in santier. Spre deosebire de persoanele ignorante si fericite in nestiinta lor, trimise in weekend la distractie, care se intorceau acasa si gaseau casa transformata, eu eram in mijlocul schimbarilor, iar ceilalti isi vedeau fericiti (mai mult sau mai putin) de viata lor. Asa ca pot sa spun ca am fost in versiunea horror a emisiunii. Ar trebui sa le sugerez celor de la Travel and Living sa faca o varianta de Halloween a emisiunii unde sa il puna pe beneficiarul minunatelor lor idei, la muncile cele mai grele, sa trudeasca pentru dorintele lui de schimbare, sa simta greutatea pe umeri, sa il aduca in pragul plansului, in timp ce viata prietenilor lui se scurge linistita. Un astfel de episod, cu siguranta ar pune pofta in cui, sau i-ar face sa se gandeasca de doua ori inainte sa vrea sa transforme spatiul in care locuiesc. Poate asa le-ar veni si idei mai bune, ca unele sunt taaaare traznite si nepractice. Dar, cine sunt eu sa judec?

Silence. Stilte. Silencio. Silenzio.
Almost 2 months of silence...ok, three to be more precise. And i haven't done anything. Anything at all. Just breath. Waisting oxigen, while others were making something of themseleves.
Maybe the silence will be over. Soon...

tv.doc

Viata in cuplu are nevoie de televizor. Televizorul e lipiciul necesar oricarei relatii. Ce film ai vazut? Cum a fost emisiunea de aseara? La ce te-ai uitat cand eu faceam dus ca auzeam niste tipete tare ciudate… Instalarea tabieturilor care fac viata in cuplu, intima. Sunt lucruri pe care doar voi doi le stiti unul despre celalalt: sa iti rozi unghiile la filmul de seara, sa te scarpini de dimineata acolo unde celalat nu ar trebui sa stie dar ghiceste din miscarile mainii tale, sa iti bei cafeaua si sa mergi imediat la WC cu o urgenta…, sa iesi pe usa stiind ca celalalt te mai asteapta 5 minute pana tu te duci inapoi dupa telefonul/cheile/fularul/batistele pe care le-ai uitat in casa. Si bininteles, statul dupa masa cu capul la el/ea in brate in timp ce va uitati la…la??....exact…la televizor. Tot aici se ajunge. Comunicarea e din ce in ce mai rara, televizorul acapareaza camera, viata de zi cu zi. Un baiat a fost impuscat…, o casa a ars azi noapte ca o torta in timp ce vecinii inmurmariti…, Gabriela s-a maritat…., da si soacra-mea ii o…. In fine. Stirile de la ora 5 la ora 8 dimineata in timp ce te pregatesti pentru servici, iar tu vrei de fapt sa afli cum va fi vremea. TV, TIVI, TEVE, TELE, cel de toate zilele, da-ne-o noua astazi, precum si noi o dam…

gol in stomac

La sfarsitul zilei viata se rezuma la ce-ai mancat. Spaghetti, pizza, sau varza cu carne, pogacele cu jumari. Gustul dicteaza atmosfera, starea de spirit. Personal, intotdeauna voi avea un somn mai linistit dupa o pizza si un vin bun, in fata unui film si mai bun, decat dupa o supa de gaina si carnati cu cartofi (nu ca m-as atinge eu de cele traditionale…dar nimic nu ma impiedica sa vorbesc despre ele).

Eeerr.....Gresesc, viata nu se rezuma numai la mancare…mai conteaza si cu cine ai mancat. Da, da,da, recunosc fara tragere de inima, ca suntem animale sociale si ca, vrand-nevrand, ne influentam unii pe altii, si cautam apropierea in orice actiune pe care o intreprindem. Bleax, dar asta e.

Nu e grozav atunci cand te imaginezi doar tu singur, iar lumea e goala, pierduta fara tine, fara priceperea si inteligenta ta, fara geniul tau nepretuit…pentru ca suntem si egoisti. Sociali / egoisti…ce oximoron binecuvantat! De fapt, cautam apropierea pentru ca avem nevoie de ceilalti sa ne recunoasca calitatile, sa ne confirme potentialul, e cautarea de sine prin externalizare.

Doamne, ce prostii indrug. Revin la mancare. E un subiect mai gustos, pe care prefer sa nu il transform intr-o psihanaliza a sinelui. Cred ca diseara am sa fac Carbonara.

4holydays

I have no wishes for Christmas for myself.
I have no particular needs.
I have everything I want...

I have no plasma TV, nor jacuzzi shower. Nor do I need a new car, or a car at all. And still my mind is filled with things I could get my hands on....

Merry Christmas!, says Santa...I wish you will get everything you imagine, because I'm too tired to travel today.

Mi-am inceput relatia cu viata cu un pumn in gura. Cativa dinti rupti si un sentiment surd de durere. M-a pocnit in fata cu cel mai dur box pe care-l avea. Zambetul mi-era stramb. E straniu ca in esenta vietii se regaseste tocmai acel element pe care-l evitam cu atata efort. Moartea e argintul viu al vietii. E toxic, dar fermecator. Nu in sensul de frumos, ci ca faptul ca ideea mortii in sine, ne fascineaza pentru ca nimeni nu stie de fapt ce e si cum e. Ca si mercurul. Oricat ai incerca sa-l aduni in palme ti se va rasfrange printre degete ca apa, aducandu-ti aminte ca viata e un joc. Iar daca vei lua totul prea in serios, vei pierde. Iar divaghez de la subiect. Odata, am fost fata in fata cu moartea. Dupa momentul initial de soc am simtit ceva ciudat. Am simtit ca am fost atrasa intr-un vartej si am inceput sa simt cum imi bate inima. Pentru prima oara eram total constienta de bataile inimii mele. Mi-am dat seama ca se deosebeau de cele de cateva secunde mai devreme. Aveam impresia ca am un filtru pe ochi cu care pot sa vad, simt respir, ating, fiecare por din viata. Cam asta a fost pumnul. Dupa a venit "Phuuuu, ce miros..." Mdah, nu e in fiecare zi ca ajungi sa simti pana in rarunchi mirosul vietii. Filtrul mi s-a contopit deja cu privirea, e clar ca nu am sa mai fiu niciodata la fel. Am fost aruncata in vartej si acum trebuie sa ma tin bine. Poate sa mai joc si o hora intre timp daca situatia o cere.

de sfarsit

Am stat si m-am gandit in ultima vreme. Poate ca totul a fost o metafora. Toata prostia aia cu pragul vietii, a fost interpretata gresit de mine. Hai sa o luam si sltfel. Un final de viata nu e doar moartea. E posibil sa inchei o viata, sau macar un capitol al ei atunci cand, pleci. Intr-un final, eliberat de toate remuscarile de a-ti lasa familia singura, te mobilizezi si iti faci bagajul si pleci. Pleci doar ca sa iti dovedesti tie ca undeva exista oameni care gandesc ca tine, ca ideile si pretentiile tale isi gasesc normalitatea intr-un alt loc. Ca poate, nu esti, chiar asa de idiot.

In loc sa iti zic "Multumesc"
Am sa te poftesc afara,
In loc sa iti zic "Multumesc"
Am sa iti ranjesc intr-o doara,
In loc sa iti zic "Multumesc"
Am sa iti aduc aminte,
Ca am platit fiecare umilinta,
Cu minte.

De ce ti-as spune "Multumesc"
Pentru ceea ce mi se cuvine?
De ce ti-as spune "Multumesc"
Pentru ce exista si inaintea ta?
De ce ti-as spune "Multumesc"
Pentru favoarea care mi-o fac
tot eu mie?

M-am saturat sa tot zic "Multumesc"
Chiar si atunci cand nu merti.
M-am saturat sa zic "Multumesc"
Dintr-o ipocrita politete.
M-am saturat sa te aud
Ar trebui sa zici "Multumesc,
Ca poate, altfel, te lasam pe-afara."

Ce-ar fi sa imi zici mie "Multumesc"
Pentru ca existi din nevoia mea?
Cum ar fi sa imi zici mie "Multumesc"
Pentru ca te-am ales pe tine?
Crezi oare ca doar cel umilit
e nevoit sa zica
"Multumesc"?